Specii de vanat

	Mistretul Sus scrofa attila T. Mistretul este unul dintre cele mai raspandite mamifere salbatice de pe teritoriul Romaniei. Mistretul este un animal de talie mare, cu greutatea corporala cuprinsa intre 100-250 kg la vieri si intre 50-175 kg la scroafe. Mistretul nu poate fi confundat cu nici un alt animal salbatic din Romania. Culoarea adultilor este in general neagra sau sura; unele exemplare sunt cafenii sau usor roscate, dar acest fapt se datoreaza, cel mai adesea compozitiei solului in care se tavalesc. Auzul mistretului este destul de slab in comparatie cu alte mamifere salbatice. Mirosul in schimb, este cel mai bine dezvoltat simt al mistretului, ajutandu-l atat la recunoasterea celorlalti mistreti cat si a pericolelor. Conform evaluarilor, Romania detine un numar de circa 62.000 de exemplare de mistreti. Mistretul este omnivor, consuma cu mare placere ghinda si jirul, sau in lipsa acestora, consuma plante agricole cauzand pagube insemnate. Hrana de origine animala consta in rozatoare, soareci, insecte, pui de alte animale care nu se pot apara, etc. Dusmanii lui naturali, cei mai importanti sunt ursii, lupii si rasii. Lupii ii ucid mai cu sema iarna, cand sunt mai vulnerabili si se misca greu prin zapada. Trofeul conventional al mistretului il constituie coltii din ambele maxilare (coltii arma si ascutitorii), iar trofeele neconventionale sunt coltii scroafei, blana – preparata covor ori smocul de par din coama ce se poarta la palarie. Recordul national al Romaniei la coltii de mistret este de 144,00 puncte C.I.C. si a fost recoltat in anul 1978 pe terenul de vanatoare Ciornuleasa din judetul Calarasi.
	Cerbul lopatar Dama dama L. Primele atestari documentare despre existenta cerbului lopatar la noi, dateaza din sec. al XIII-lea, in Transilvania. Cerbul lopatar este un animal de talie mijlocie, vizibil mai mic decat cerbul comun. Mediul de viata optim pentru cerbul lopatar il constituie padurile de foioase, aerisite, cu poieni si goluri in interior, situate la campie si coline. Coarnele lopatarului ating dezvoltarea maxima la varsta de 8-12 ani, fiind cu atat mai valoroase cu cat au prajinile mai lungi si mai groase si cu cat lopata este mai lunga si mai lata. Glasul cerbului lopatar este ceva mai slab decat al cerbului comun in timpul boncanitului. Simturile sunt tot atat de bine dezvoltate – mirosul si auzul fiind cele mai bune. Perioada de boncanit se desfasoara in luna octombrie, circa 2-3 saptamani. Vanatoarea este destul de dificila, pentru ca este tot timpul in miscare si nu-si pastreaza carariile. Trofeul conventional il constituie craniul impreuna cu coarnele, iar neconventional este blana. Recordul national al Romaniei la cerb lopatar este de 204,06 puncte C.I.C. si a fost recoltat in anul 1983, la Socodor, in judetul Arad.
	Cerbul comun Cervus elaphus L. Cerbul comun este un animal salbatic de talie mare, specific zonelor de deal si munte. Greutatea medie a taurilor este de circa 200 kg iar a ciutelor de circa 80 – 100 kg. Diferenta de talie este evidenta. Petele deschise la culoare de pe corpul vitelului constituie un mijloc natural de aparare contra dusmanilor, imitand razele soarelui strabatand frunzisul arborilor. Fenomenul se numeste homocromie. Petele dispar dupa varsta de 3 luni. Coarnele sunt prezente doar la masculi. Acestea impreuna cu maxilarul superior intreg, constituie trofeul cerbului. Recordul national este detinut de vanatorul german Ronald Philipp cu cerbul recoltat in anul 2003 la Fancel-judetul Mures, al carui trofeu a fost omologat in anul 2004, la Bucuresti, cu 264,51 puncte C.I.C. Un trofeu de cerb este cu atat mai valoros cu cat are prajinile mai lungi si mai groase, ramificatii (sau raze) mai multe, greutate si dechidere mai mare, culoare mai inchisa, perlaj mai bogat. Coarnele cad in fiecare an – iarna, in locul lor crescand altele pana la sfarsitul verii. Procesul cresterii coarnelor dureaza circa 120 – 130 zile. Suprafata rozetei de pe care s-a desprins cornul este imediat acoperita de par si piele. Cand coarnele au ajuns la dimensiuni normale, pielea se crapa, se usuca si cade in fasii.
	Capriorul Capreolus capreolus L. Capriorul este un mamifer ierbivor prin excelenta, de talie mijlocie. Dimorfismul sexual este evident, prin prisma faptului ca masculul prezinta coarne – o exteriorizare a caracterelor sexuale secundare. Din al treilea an, capriorul are coarnele complet dezvoltate. Femelele au dimensiuni corporale usor mai reduse decat ale masculilor. Coarnele impreuna cu craniul, constituie trofeeul conventional. Populatia de caprior din Romania este evaluata la circa 170.000 de exemplare. Biotopul capriorului il reprezinta zonele de campie si deal, cu sol permeabil si fertil, preferand padurile tinere de foioase sau amestecuri de foioase cu rasinoase. Imperecherea are loc in lunile iulie-august. Caprioara fata de regula un ied sau doi. Principalii dusmani ai capriorului sunt lupul si rasul in zonele de deal si de munte, sacalul, vulpea si cainii hoinari in zonele de campie. Metodele de vanatoare sunt panda si dibuitul.
	Capra neagra Rupicapra rupicapra carpatica L. Astazi, populatiile de capra neagra din Romania sunt prezente in cateva masive muntoase, astfel: Rodnei, Piatra Craiului, Bucegi, Fagaras, Retezat sau Muntii Vrancei, unde au fost introduse mai de curand. Conform evaluarilor recente, tara noastra are un numar de circa 7000 de exemplare. Vara, culoarea blanii este galbui – maronie cu nuante cenusii rosiatice. Iarna se schimba in brun inchis, fara nuante. Coarnele sunt permanente, adica nu cad in fiecare an ca la alte specii si le poarta ambele sexe. Tapii au coarnele mai mari, mai groase si mai pronuntat curbate decat femelele. Intre coarne exista o glanda cu secretie externa, cu rol in imperechere. Capra neagra poate trai pana la varsta de 20 de ani. Auzul si mirosul sunt foarte bine dezvoltate. Cand simte un pericol, scoate un suierat puternic dand astfel semnalul de alarma pentru intregul card. Imperecherea are loc intre 15 octombrie – 15 noiembrie. Dupa o gestatie de 6 luni, capra fata un ied, mai rar doi. Recordul mondial la trofeul de capra neagra este detinut de tara noastra, prin trofeul recoltat de catre vanatorul A. Hessheimer in Muntii Fagaras in anul 1934 si omologat la Expozitia Internationala de Vanatoare de la Berlin, in anul 1937, cu 141,10 puncte C.I.C. Trofeul de capra neagra este constituit din craniu cu coarnele si maxilarul superior. Evaluarea se face prin masurarea si aprecierea urmatorilor parametrii: lungimea si inaltimea coarnelor, circumferinta cornului cel mai gros, deschiderea coarnelor, frumusetea trofeului (ca adaos) si prezenta rasinii (ca penalizare). Din primele 10 trofee de capra neagra din lume, 8 provin din Romania..
	Muflonul Ovis musimon Muflonul este prezent in zilele noastre in mai multe tari europene, dar zona lui de origine sunt insulele Corsica si Sardinia. Corpul muflonului este imbracat in lana care, vara are o culoare generala roscata, iarna brun – roscata; caracteristica generala a muflonul este pata de culoare deschisa pe fiecare latura a corpului. Cele doua pete se unesc pe spatele animalului, formand un fel de sa. Berbecul poarta pe gat si piept un par lung numit barba. Adultii au o greutate de circa 35 – 45 kg la berbeci si 20 – 40 kg la femele. Coarne poarta doar berbecul. La varsta de trei ani se poate aprecia calitatea trofeului. Cele mai valoroase sunt coarnele lungi, groase, spiralate, cu deschidere mare. Se considera defect atunci cand varfurile sunt indepartate spre cap sau gat, ceea ce poate duce la ranirea sau chiar moartea animalului. Cresterea in lungime a coarnelor este mai mare in primii 5 ani ai vietii. In prezent, Cehia este tara care poseda muflonii cu trofeele cele mai mari, recordul mondial la muflon fiind detinut tot de Cehia, cu un trofeu de 252,45 puncte C.I.C., recoltat in anul 1992. Recordul national al Romaniei la muflon este de 210,90 puncte C.I.C. si a fost recoltat in anul 1996 la Scrovistea-Ilfov. Este un vanat sociabil. Traieste in carduri; in ceeea ce priveste hrana naturala muflonul este un animal modest. Prefera plantele din padure. Sarea o cauta insistent. Este un animal activ mai ales in amurg si noaptea; nu innoata si nu se scalda. Dusmanii naturali ai muflonului sunt: lupul, sacalul, cainii hoinari si chiar vulpea pentru miei.
	Fazanul Phasianus colehicus Originar din fauna Asiei, fazanul a fost adus in Europa de greci si romani. Mai multe subspecii eliberate in terenurile de vanatoare s-au incrucisat si a rezultat fazanul ce s-a adaptat conditiilor de viata din Romania. Aici poate fi gasit in densitati mai mari la altitudini cuprinse intre 0 si 300m, unde trupurile de padure sunt relativ mici sau unde sunt tufarisuri si stufarisuri. Apa si accesibilitatea hranei sunt factori ce ii imbunatatesc conditiile de viata. Lipsa perioadelor lungi cu acoperire de zapada fac ca terenurile de vanatoare din sudul si vestul tarii sa fie cele mai bune pentru aceasta specie. Tot aici fazanul se inmulteste in mod natural. Perioada de vanatoare este cuprinsa intre 1 octombrie si 28 februarie. Metoda de vanatoare cea mai folosita este „la goana”, unde gonasii sunt desi si bataile scurte. O alta metoda este vanatoarea cu caini, „la sarite”, care poate oferi prin frumusetea ei clipe de neuitat.
	Prepelita Coturnix coturnix Prepelita ofera placerea primelor vanatori ale sezonului. In arsita sfarsitului de vara, traditionalele conace de dimineata, cu odihna de la pranz si popasul dupa conacul de seara vor fi savurate de iubitorii vanatorii. Perioada de vanatoare este intre 15 august si 15 noiembrie. Vanatoarea cea mai frumoasa si cu cele mai bune rezultate este cea cu caine pontator.
	Vulpea Vulpes vulpes Se gaseste in tot continentul Europa, cu exceptia insulelor Creta, Malta si Baleare. In Romania, o gasim in toate padurile. Densitatea cea mai mare este insa la dealuri si campie, unde abunda hrana ei preferata – soarecii. Trofeul il constituie blana, aceasta avand o valoare deosebita pentru vanatori. In Campia Romana sau in Dobrogea, in dealurile subcarpatice sau in platoul Bucegilor, iarna pe zapada poti lesne observa urma partie a vulpii. Oriunde isi poate sapa o vizuina sau poate gasi una gata facuta, acolo unde este un pic de liniste si ceva rozatoare, se gaseste si sireata vulpe. Perioada de vanatoare pentru vulpe este cuprinsa intre 15 septembrie si 31 martie, iar metodele practicate sunt: goana, vanatoarea la vizuina, panda la nada si vanatoarea cu chematoare. In Romania, vulpile se claseaza pe locul doi dupa iepure, in randul mamiferelor recoltate pe fondurile de vanatoare. Multe din trofeele valoroase de vulpe au fost pierdute prin desconsiderarea craniului acestei specii. Acum ele au inceput sa fie apreciate si rezultatele nu au asteptat prea mult sa apara. Varful de serie al trofeelor romanesti este reprezentat de un craniu de 25,30 puncte CIC.
	Gasca si rata salbatica Anseriformes Speciile de gaste si rate din fauna Romaniei sunt specii sedentare, oaspeti de vara sau oaspeti de iarna. Balti, lacuri si rauri sunt biotopul lor natural, unde in functie de specie se pot concentra pana la zeci de mii de exemplare. Gasca de vara, garlita, garlita mica si gasca de semanatura sunt dintre gaste, principalele specii de interes cinegetic. Dintre rate, rata mare domina tablourile vanatoresti, urmata de sarsela si rata mica. Perioada de vanatoare este cuprinsa intre 15 august si 28 februarie pentru gaste si rata mare si se prelungeste pana la 15 martie pentru sarsele si rate mici. Metodele de vanatoare sunt diferite si specifice locului. Cele mai folosite sunt pentru gaste panda pe balta, cand gastele pleaca sau se intorc de la camp, panda pe camp pe directia locului de hranire, atunci cand se stie partea in care se deplaseaza gastele la culturile agricole si panda pe lan atunci cand se stiu locurile de hranire si sunt posibilitati de adapost. Pentru rate, apropiatul cu caine aportor, acolo unde terenul permite deplasarea pe apa, pe mal sau din barca si panda la locurile de pasaj sunt metodele cele mai folosite. Alte specii de pasari de balta abundente in apele Romaniei sunt: lisitele (Fulica atra), gainusa de balta (Gallinula chloropus) si cormoranii mari (Phalacrocorax carbo). Ele pot fi vanate prin apropiat, de pe mal sau din barca in perioada 15 august – 15 martie.
	Iepurele Lepus europaeus Ar putea ocupa primul loc in fauna noastra vanatoreasca, in ceea ce priveste valoarea economica si ca obiect de practicare a vanatorii, in primul rand prin ocrotirea, dar si prin recoltarea lui. Atat padurea cat si spatiul agricol sunt ocupate de iepure. Cu cat mozaicitatea peisajului este mai mare, nivelul zapezii si durata iernii mai mici, cu atat are conditii mai bune de dezvoltare si inmultire. Densitatile cele mai mari in Romania se inregistreaza la altitudini sub 400 metri, unde este cald si nivelul precipitatiilor este scazut. Iepurele poate fi intalnit si la altitudini mai mari, chiar peste 1500 metri sau in mediul alpin. Iepurele se poate vana in perioada 1 noiembrie – 31 ianuarie, iar metoda de vanatoare cea mai folosita este goana. Din punct de vedere numeric, iepurele se situeaza pe primul loc in recolta de mamifere de interes vanatoresc.
	Jderul Martes sp. In Romania se intalnesc doua specii de jder : jderul de copac (Martes martes) si jderul de piatra (Martes foina). In timp ce jderul de copac este un locuitor al padurilor de mare intindere, pana la limita superioara a vegetatiei forestiere, jderul de piatra s-a adaptat mai bine prezentei umane, fiind intalnit si in preajma localitatilor, unde isi imparte teritoriul cu dihorul (Putorius putorius). Perioada de vanatoare pentru jderi si dihori este cuprinsa intre 15 septembrie si 31 martie, dar cele mai frumoase blanuri se recolteaza din decembrie pana in februarie.
	Potarnichia Perdix perdix Reducerea substantiala a folosirii substantelor chimice in agricultura si reaparitia haturilor si tufarisurilor, ca urmare a procesului de restituire a proprietatilor, a recreat conditiile de refacere a populatiei de potarnichii. Populatii puternice s-au dezvoltat in zona de campie si de dealuri, unde zapada nu este atat de mare ca sa impiedice accesul la hrana. Perioada de vanatoare este cuprinsa intre 15 octombrie si 31 decembrie. Metoda de vanatoare cea mai folosita este „la sarite” cu caini.
	Sacalul Canis aureus In lunca Dunarii si in Dobrogea se afla in plina expansiune o populatie de sacal. Aceasta ruda a lupului, ce profita de nisa ecologica lasata libera de acesta in sudul tarii, se poate vana in perioada 15 septembrie – 31 martie, la goana sau la panda.
	Sitarul Scolopax rusticola Pasare migratoare de pasaj, sitarul prefera padurile tinere cu sol umed sau reavan, zavoaiele sau tufarisurile cu o stare de umiditate a solului care sa ii permita cautarea hranei. Pasajul incepe de obicei in luna martie, cand sitarii se duc spre locurile de cuibarit din nordul Europei. O mica parte ramane sa cuibareasca in Carpati. Toamna pasajul are loc in sens invers, iar cand iernile sunt blande si solul nu ingheata, unele pasari raman sa ierneze in partile sudice ale tarii. Perioada de vanatoare este intre 1 septembrie si 30 aprilie, iar metodele de vanatoare folosite sunt panda de seara, „la sarite” si goana.
	Viezurele Meles meles Viezurele este legat de padure si tufarisurile unde isi ascunde vizuina. Prefera padurile de deal si campie, unde resursele de hrana sunt mai mari, dar nici padurile de munte nu sunt lipsite de prezenta lui. Perioada de vanatoare este cuprinsa intre 15 august si 15 aprilie. Vanat mai mult pentru blana si grasime, viezurele a pierdut multe trofee valoroase care nu au fost apreciate la justa lor valoare. Doua cranii de 23,87 puncte CIC detin recordul national romanesc si in acelasi timp pe cel mondial, iar in primele 10 trofee ale lumii, 6 sunt romanesti.